Combat Crime Comunicate de presă

Conferința de lansare a proiectului “Combaterea criminalităţii şi a corupţiei”

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În data de 6 martie 2019 a avut loc la București conferința de lansare a proiectului “Combaterea criminalităţii şi a corupţiei”, proiect finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, cu un  buget de 4.250.000 de euro şi o perioadă de implementare de 36 de luni. Proiectul este derulat în parteneriat cu Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), contractul de finanțare semnat la data de 27.11.2018 fiind primul contract de finanţare semnat în cadrul programului “Justiţie” al actualului Mecanism Financiar Norvegian.

La eveniment au participat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), domnul Augustin Lazăr, prim-adjunctul procurorului general al PÎCCJ, doamna Laura Oprean, procurorul șef adjunct al DIICOT, doamna Ioana Bogdana Albani, consilierul procurorului șef al DNA, doamna Anca Jurma, procurorul șef al Serviciului de resurse umane și documentare din cadrul PÎCCJ, domnul Cătălin Andrei Popescu, procurori generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, precum și membri ai echipei de implementare a proiectului.

În alocuțiunea rostită în deschiderea conferinței, procurorul general al PÎCCJ, domnul Augustin Lazăr a arătat că pentru Ministerul Public este esențial să dezvolte proiecte  precum cel în cauză, subliniind valoarea mare a investiției și beneficiile în domeniul formării profesionale, de care vor beneficia peste 600 de procurori, specialişti şi ofiţeri de poliţie judiciară. La rândul său, prim-adjunctul procurorului general al PÎCCJ, doamna Laura Oprean a evidențiat complexitatea proiectului, care – atât prin componenta operațională cât și prin cea de formare profesională – acoperă prioritățile și obiectivele strategice ale Ministerului Public.

Coordonatorul proiectului, domnul procuror șef Cătălin Andrei Popescu a făcut o prezentare a granturilor norvegiene, a programului “Justiție” din cadrul actualului mecanism, precum și o expunere detaliată a proiectului și a activităților care urmează a fi realizate.    .

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă întărirea capacităţii Ministerului Public de a combate criminalitatea şi corupţia, contribuind, în acest sens, la întărirea statului de drept şi a sistemului judiciar în ansamblul său. Proiectul are două componente: una de formare profesională pentru procurori, ofiţeri de poliţie judiciară şi specialişti, şi cealaltă de achiziţie de echipamente pentru unităţile de parchet, echipamente ce vor contribui la desfăşurarea eficientă a activităţii de urmărire penală.

În ceea ce priveşte abordarea de management, aceasta este structurată pe doi piloni: unul de analiză a resurselor utilizate în efectuarea investigaţiilor în domeniul infracţionalităţii financiare şi al spălării de bani, iar celălalt priveşte construcţia instituţională, concretizată, pe de o parte, în formarea profesională specializată în domeniul combaterii infracţiunilor de mediu, a micii corupţii, a spălării de bani, a fraudei în achiziţiile publice, dar şi în domeniul tehnicilor de audiere şi al programării neurolingvistice, iar pe de altă parte, în achiziţia de echipamente destinate eficientizării activităţii de urmărire penală.

Un număr de peste 600 de procurori, specialişti şi ofiţeri de poliţie judiciară vor beneficia de formare profesională în cadrul a 40 de seminarii, iar 15 specialişti vor beneficia de un curs de master la University College of Dublin – Şcoala de Investigaţii Criminalistice Informatice. De asemenea, vor fi organizate şi două vizite de studiu în Norvegia, la sediul Riksadvokaten.

Proiectul se implementează la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Unitatea de Management al Proiectelor şi la nivelul celor două direcţii partenere de către echipe de implementare special constituite în acest sens, sub coordonarea generală a domnului procuror-şef Cătălin Andrei Popescu din cadrul Secţiei de Resurse Umane şi Documentare.

 

Working together for a green, competitive and inclusive europe

www.eeagrants.ro

 

ID Denumire comunicat Descarca
1 Comunicat – Conferința de lansare a proiectului “Combaterea criminalităţii şi a corupţiei” Descarca

 

Va recomandam sa cititi urmatoarele

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. Accept NU ACCEPT

POLITICA DE CONFIDENTIALITATE