Comunicate de presă

Semnarea contractului de finanțare a proiectului în valoare de 4.250.000 de euro

Comunicat – Semnarea contractului de finanțare a proiectului

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În data de 27 noiembrie 2018 a fost semnat contractul de finanţare privind proiectul “Combaterea criminalităţii şi a corupţiei”, proiect finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014 – 2021.

Obiectivul proiectului este reprezentat de îmbunătăţirea capacităţii Ministerului Public de a combate corupţia şi criminalitatea organizată, contribuind în acest fel la întărirea statului de drept şi a capacităţii sistemului judiciar în ansamblul său.

Proiectul are o valoare de 4.250.000 de euro şi o durată de 36 de luni, fiind finanţat în integralitate prin Mecanismul Financiar Norvegian.

Pe durata celor 3 ani de implementare, peste 600 de procurori, ofiţeri de poliţie judiciară şi specialişti vor beneficia de formare profesională specializată în domenii precum combaterea micii corupţii, a fraudei în achiziţiile publice, a criminalităţii în domeniul mediului înconjurător, precum şi în combaterea criminalităţii organizate, a criminalităţii informatice şi a corupţiei

Working together for a green, competitive and inclusive europe

www.eeagrants.ro

Va recomandam sa cititi urmatoarele

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. Accept NU ACCEPT

POLITICA DE CONFIDENTIALITATE